Liniste in Hong Kong

Virgil se uita pe geam bosumflat. Tocmai a terminat de vorbit la telefon cu Flufur. Ghinion, a luat autobuzul gresit. In loc sa ajunga la Eroilor, Virgil va ajunge la Piata Victoriei. Deci du-te iar la metrou, ia metroul pana la Romana, si de acolo autobuzul bun spre casuta de fluture.
Virgil ajunge cu ceva intarziere. Cu ceva mai multa intarziere. Moare de foame. La fel si Flufur, care incepe sa se imbrace pe graba. Soso se indreapta vitejios cu taxiul spre fete. Pentru ca cei trei merg in seara asta la restaurant chinezesc. Mai precis in Hong Kong, undeva pe Calea Grivitei - numarul 81 mai exact. Fetele coboara la taxi cu ceva intarziere, poate de vreo doua minute. Soso deja este nerabdator. Barbatii astia!
Cei trei intra in restaurant. Un ospatar ii intampina la intrare. Virgil se tot duce inainte, pentru ca nu-i plac mesele prea aproape de usa. Dar isi da seama ca nu prea mai are unde sa mearga, nu este decat o incapere micuta, cu vreo 3 mese mici si una mare, rotunda in fund. Un cuplu - probabil de indragostiti, stau si ei la o masa uitandu-se la Virgil-cel-care-cauta-mai-mult-spatiu. Cum nu gaseste mai mult spatiu, se aseaza cu prietenii sai la a doua masa de la intrare, pe partea stanga cum te uiti spre usa.
Desigur, entitatile infometate si venite pentru prima oara in Hong Kong incep sa scruteze cu privirea incaperea relativ mica. Fetzele de masa sunt albe cu model in carouri. Scaunele de lemn au spatar inalt, numai bun pentru durerea de spate. Pe masa deja sunt puse doua randuri de farfurii cam prea inflorate pentru gustul lui Virgil, tacamurile si specificul sos de soia. Pe perete, un basorelief mai mult lung decat lat, din metal, cu cai alergand cu coama in vant. Flufurash tot se uita la caii aia inspumati in timp ce Virgil asculta oarecum amuzat muzica chinezeasca din restaurant, vocea aia subtire care scoate sunete aproape nepamantesti pentru urechi, suflet si creier. Iang, chiang, tziolang. Soso are o privire pierduta si e tacut. De la foame.
Ospatarul aduce meniul. Cate feluri de mancare! Specialitatile casei sunt salata din meduze si puiul in cinci culori picant. Virgil pare tentat de salata aia de meduze dar are o retinere cand incepe sa vizualizeze cam cum ar putea arata in farfurie. Asa, o masa gelatinoasa, transparenta intre legume....Flufurash si Soso nici nu vor sa auda de salata cu pricina.
Dupa un timp de analiza profunda, de brainstorming, de planificare: ce-mi iau eu nu-ti lua tu, cele trei entitati se hotarasc, Slava Domnului!: Soso îşi comandă pui cu sos special chinezesc şi o porţie de orez cu gust Hong Kong; lui Flufurash ii face cu ochiul sosul dulce-acrişor, aşa că specialitatea aleasă de ea va fi o porţie de pui cu sosul respectiv plus orez simplu; Virgil vrea pui in cinci culori picant - pentru ca stie ea ca a mai mancat candva si ca era delicios spre divin - dar si o portie de orez Hong Kong.
Totul a fost adus repede, in maxim 10 minute. Plus sosurile alea caracteristice chinezului: unul dulce, care insa cam are gust de ketchup - si atat! - si unul foarte, foarte, dar foarte picant si destul de gras.
In momnetul in care sunt puse farfuriile pline de bucate pe masa, entitatile incep sa se infrupte din farfuria lor si din farfuria celorlalti. Puiul lui Soso are un gust ciudat, dar inexplicabil este bun. Puiul lui F este de fapt pui Shanghai inmuiat intr-un sos dens, aramiu, foarte gustos. Cam dulce pentru Virgil, care oricum mananca mult dulce, nu vrea si la cina sa dea peste aceeasi aroma ca isi innebuneste papilele gustative. Si glicemia. Puiul in cinci culori este parca cam gras, dar e aromat, are gust, atinge si satisface fiecare parte a limbii. Si nu este exagerat de picant, Virgil face fata, desi ii cam curge nasul. Legumele: ardei gras taiat de-a lungul, in fasii subtiri, morcov taiat la fel, ciuperci. Orezul prajit are pe langa mazare si ardei gras si bucati de ou. Virgil este curajos, aproape smecher. Cere bete ospatarului. Ii iese treaba cu puiul, pentru ca bucatile sunt mari, dar cu orezul treaba se impute. Cam pica firele de orez. Intre imbucaturi e cam mare pauza din cauza efortului ceva mai prelungit de a apuca cum se cuvine merindele. Flufurash si Soso mai rad un pic de V. V este ambitios. Nu lasa betele din mana. Nici macar cand isi da seama ca puiul lui F ii aluneca intre bete. Si ca nu e nimic de facut. Bine, mint, la un moment dat isi baga picioarele si pune hotarat mana pe furculita: Pastele ma-sii!
Entitatile infometate tac. Mananca. Ochii sunt in farfuriile lor. Din cand in cand in farfuriile celorlalti doi. Cand vor sa mai schimbe gustul si sa imbuce din blidul vecinului. La masa e tacere. Entitatile infometate se transforma incet in fiinte cu burtile pline. Redevin umani, dar in tacere. Foamea presupune tacere. Savurarea unei mancari presupune tacere. Entitatile tac si mesteca. Mesteca si tac.....

Taclale la Patrat

Fetele se gandesc si aleg licoarea magica: un Vinul Cavalerului - Sauvignon Blanc. Virgil cere o apa minerala pentru ca adora shpritzul, trebuie sa simta piscaturi pe limba. Intreaba un pic agitata cat dureaza pana vine mancarea. Ospatarul nici prea scund, nici prea inalt, nici prea slab, nici prea voinic, ii spune ca mancarea nu se lasa mult asteptata. In momentul asta de respiro, fetele incep sa analizeze localul. Interiorul lui e format din mai multe incaperi: vreo patru, din cate au vazut ele. Poate sunt mai multe, dar niciuna nu s-a dus sa analizeze chiar fiecare coltisor. Sunt un pic obosite, mai putin Flufurash care a dormit ceva mai mult decat media fireasca de somn pentru un individ normal. Pe mesele din lemn nu sunt fetze de masa, ci platouri albe, in forma de dreptunghi, asezate elegant pe servete visinii. Aceeasi culoare o au si draperiile bogate care acopera geamurile. Pe pereti sunt tablouri ale anonimilor, dar sunt in culori calde care confera un ceva intim locului. De fapt, confortul vine si din incaperile bine individualizate, ce dau impresia unor separeuri. Flufurash e multumita ca masa ii permite sa-si puna picior peste picior fara a fi nevoie sa miste tot ce e pe masa in timpul procesului. Scaunele au manere, sunt niste mini-fotolii, asa, ca sa stai comod ca boieru fara sa pui mana ba pe masa ba pe genunchi ca de! nu stii de fapt ce sa faci cu ea. Platourile mari, albe au la stanga si la dreapta doua feluri de furculite si doua feluri de cutite. Ospatarul aduce vinul si toarna fiecarei dudui in pahar, stand doar in partea stanga, fara a se intinde peste farfuria uneia dintre ele. Pare un ospatar profesionist, nu un studentzache din ala care vrea sa faca si el un ban, se angajeaza la un restaurant fara sa cunoasca abc-ul a ceea ce face, fiind doar sictirit si trantind farfuria clientului buimac. Omul care serveste in Carre stie cum sa manuiasca tacamurile, sticla de vin, stie sa vorbeasca cu omul flamand din fata sa. Aduce apoi tacamurile potrivite pentru peste, apoi cutitul potrivit pentru carnea de vita. Nu uita de cosuletul cu 3 feluri de painici: alba, neagra cu seminte, si alba cu cartofi.
Fetele ciocnesc paharele de vin. La inceput sunt mai tacute, dar apoi, cu fiecare inghititura, devin din ce in ce mai vorbarete. Virgil e in dificultate cu amorul, Flufurash o consiliaza, iar Raluci asculta. Nimeni nu ajunge la nicio concluzie.
Vine si mancarea.
Flufurash taie o bucata curajoasa din carnea de vita.
-Deci, fetelor, e suficient de patrunsa, dar nu si-a pierdut totusi fragezimea, spune ea dupa ce mesteca de 40 de ori bucatica de carne. Sosul e gustos tare, chiar simt aroma vinului. Are un gust usor dulceag si e suficient de sarat. Piure-ul nu are bucatele ratacite de cartof si da, are lapte exact cat trebuie.
Raluci deja a inceput sa se dea serios la aripioarele picante. Sunt crocante, fara a fi imbibate in ulei. Iar sosul ala de rosii cu susan e de un deliciu ireal. Cartofii prajiti au gust, desi Virgil crede ca sunt de fapt barabule congelate. Celelalte doua sar cu gura: nu, nu, nu simti diferenta?
Virgil gusta de la Flufurash, gusta si de la Raluci, o cam unge la suflet sosul cu susan. Dar la naiba, nu uita de portia ei. Nu se omoara neaparat dupa peste, dar salaul are miros, are aroma, iar sosul pune acel punct pe i. Caperele acrisoare inmuiate in sos completeaza numai bine portia de cartofii natur, suficient fierti. Dupa Virgil, ar fi trebuit uns un pic de unt pe ei, dar na, sosul compenseaza....
Dupa ce termina, fetele se dau la vorba si ras. Sunt imbujorate. Raman iar singure in local, caci cei doi porumbei de la o masa alaturata si-au luat zborul. Un freamat interior pune stapanire pe Virgil si Flufurash. Dupa cina, Virgil urmeaza sa plece la o apa minerala dansanta, iar Flufurash la un film....O pofta de viata le cuprinde pe nesimtite...
Vine desertul. Clatitele nu sunt uleioase nici ele, si au o umplutura consistenta de mar dat pe razatoare. Nu sunt foarte dulci, un desert usor....Nici tortul de ciocolata al lui F nu este foarte dulce, pentru ca dulceata din fructe de padure deja creste glicemia destul. E in doua culori - in interior are o fasie de crema alba, fina, care se topeste in gura.
Raluci pleaca. Ea nu a mai vrut desert, pentru ca nu mai face fata. Trebuie sa ajunga la cursul de engleza. Virgil si Flufurash termina de savurat vinul. Cu cat soarbe mai mult din vin, lui F ii scade cheful de film si ii creste cheful de noapte dansanta.

Care fu finalitatea taclalelor de la Patratul frantuz? Tequila si agitatie pe muzica buna cu un strop de engleza britanica.

Cina La Patrat

Virgil vine sprintena si foarte infometata - a sunat-o pe Flufurash cu 2 ore inainte ca sa-i spuna ca nu mai poate de foame si ca se gandeste numai la cina. Drumul de la Romana la Flufurash - patru statii cu autobuzul - este mai lung si mai dureros ca niciodata. Stomacul este nervos si da semnale clare ca este suparat, se simte ignorat si daca nu va fi multumit cat mai repede trage o gastrita, asa de oftica. Virgil ajunge in fata blocului lui Flufurash - restaurantul Carre este la o aruncatura de bat. In Piata Virgiliu. Are specific frantuzesc si fiind aproape de casa lui F, fata a mers de mai multe ori acolo si a descoperit toate misterele localului. Care au multumit-o, pare-se.
Virgil este inghetata, infometata, dar cu zambetul larg, cu ochii ei usor "chinezisti", momentan pierduti intr-un amalgam de mancare la care viseaza nerabdatoare. De asta nu prea este atenta la F, care o tine de brat ca sa nu alunece pe gheata. Flufurash paseste vesela, si ei ii este foame si se gandeste multumita la ce va urma, e toata un zambet si parul nu-i mai flutura in vant ca acum si-a tras caciula strengareasca.
Fetele ajung de brateta in fata restaurantului din piata Virgiliu. Intra pe poarta mare de fier, si urca cele trei scari cu grija, pentru ca, din cauza zapezii, exista riscul de a cadea si de a saruta pamantul. La mansarda este pub-ul, spatios, aerisit, iar vara, ca la orice restaurant care se respecta, apare o terasa umbrita, numai buna de zacut, supt din paiul din limonada si meditat la cerul clar.
La intrare apare un tanar nici prea inalt, nici prea scund, nici voinic, da nici foarte slab. Le saluta elegant cu o voce cam ragusita si le pofteste sa isi aleaga masa. E gol. Restaurantul e gol. Fetele au venit pe la 6 seara, iar oamenii se aduna totusi mai tarziu. Lui Virgil i se pare un pic apasatoare acea goliciune a spatiului, acea lipsa a zumzaitului de voci umane. Dar bine, e muzica buna, nu te adoarme, nici nu-ti intra in urechi ca un bastonas varat prea tare, prea aproape de timpan.
Se dezbraca, se aseaza, isi dau parul pe spate si deschid meniul. Intre timp apare si Raluci, vrea sa-si vada amicele la fata dupa o zi de munca. Fetele se uita la meniu si isi dau sama ca se vor decide greu. Greu spre foarte greu. Preturile sunt acceptatabile. Virgil totusi se opreste la un salau inabusit cu cartofi natur in sos de vin alb cu capere. Nu concepe sa nu guste un desert - ca asa e Virgil, cand vine vorba de dulciuri isi pierde mintile, sunt drogul ei - si comanda clatite cu mere. Din pacate tortul cu mere si inghetata nu poate fi servit cu inghetata si pentru Virgil asta ar inseamna sa bea cafea cu biscuite din scortisoara fara biscuitele din scortisoara. Raluci se decide sa manance ceva "light": aripioare din pui cu sos din susan si cartofi prajiti. Asa ca madam Flufurash nu are de ales decat sa incerce carnea de vita. Asa ca se decide la Scalopini de vita, in sos de vin alb, cu o garnitura de piure. Piure despre care stia ca este delicios, gustos, facut din cartofi-cartofi nu din fulgi. Si evident, desert, ca si ei taaaare ii mai plac dulciurile, ca si lui Virgil. Fiecare cu dependenta ei, la urma urmei. Asa ca-si alege tort din ciocolata cu dulceata de fructe de padure.

Care fu efectul? Vreti sa stiti?

French Bakery de Romania

Eu si ea, respectiv Virgil si Flufurash, suntem doua domnisoare care se respecta, in esenta lor. Asa ca, de fiecare data cand avem pofte care ne usuca fiinta, ne bagam picioarele si ni le satisfacem. Pe ele, poftele.
Asa ca joi - sau poate era miercuri - ne-am intalnit frumusel la French Bakery din Amzei. Eu am tulit-o de la munca mai devreme, caci foamea imi cuprinsese atat de tare stomacul incat daca mai stateam mult as fi pornit sa-mi infing ghearele in gaturile colegilor si sa-i devorez. Pe rand. Nu suport foamea, parca e mai rea ca frigul.... Flufur ma astepta ca o floare, la o masa de doua persoane, cu parul ei frumos revarsandu-se si cu zambetul drag mie. Eu, infofolita, cu bretonul stand ciudat, ma dezbarc repede si ma asez. Stiam ce vrem: salata chevre. In spatele lui Flufur oglinzi mari, asa ca eu tot dadeam capu-n dreapta, in stanga, il ridicam in sus, il dadeam in jos. "Asa rau imi sta parul!", ii spun eu lu Flufur. Concluzia, tre sa-mi tund bretonul altfel. In timp ce eram atat de preocupata sa imi analizez mufardul in toate pozitiile, iar Flufur se uita atenta la bretonul meu gandindu-se: ce e de facut?, in restaurant - care era gol cand am ajuns - se rostogoleste asa, brutal, ceva verbal agresiv: baga-mi-as pula-n ma-sa. Ne uitam in spate, dupa "tejghae", unde o duduie blonda,ospatarita, mai precis, sta la taclale cu colegii....."Aha, draga mea Flufur, asta a fost aperitivul. Sa vedem ce digestiv primim".
Aici am venit cu un scop, de fapt. Nu doar pentru ca salata aia e a dracu de buna, dar vroiam sa vedem ce fac baietanii aia ospatari. Nu de alta, dar ceva era putred la mijloc: Flufur a mers de nenumarate ori la French Bakery din Romana - care intre timp s-a inchis, pesemne din cauza? cui? a crizei evident! Acolo, daca comandai felul principal, primeai si aperitiv, paine cu niste unt, si separat, pasta de masline. Ma rog, aperitiv. Care nu era taxat in nota de plata. Cand s-a inchis cel din Romana, Flufur a inceput sa mearga la FB din Amzei. Aceeasi situatiune. Antreuri care nu erau taxate. Cand am mers eu, acum cateva saptamani, aperitivul mi-a fost taxat. I-am povestit lui Flufur, a sarit cu gura, cum mai, nu ar trebui! Bine, atunci ne gandim noi sa facem experimentul....
Experimentul nostru a inceput cu o injuratura strashnica de la ospatarita fara prea mult creier. Cerem salata noastra preferata. Intre timp continuam discutia, barfim un pic, radem, mai vorbim de sex, de ne...sex. Vine ospatarasul cu ciufu ridicat si fata de fotbalist aducandu-ne aperitivele. Flufur zice: noi nu am comandat asta. Imi face cu ochiul. "Asa se procedeaza la noi", zice fotbalistu.
Savuram aperitivul, savuram salata. Branza e delicioasa. Mestecam incet, suav, ca sa prindem fiecare gust in parte. Castravete, salata verde, rucola, bucati de cartofi prajiti taiati in felii mai groase si un sos de iaurt - banuim noi - excelent. Un amestec de dulce-acrisor. Plus doua felii de paine proaspata, calda cu rondele de branza de capra. Si eu si Flufur suntem genul ala de individe care da, da, iubim mancarea buna. Mai mult decat orice placere. Exact, mai mult decat ORICE placere. Salata cu branza de capra ne da un fel de orgasm culinar. Ne dam ochii peste cap, avem un zambet tamp dupa, respiram mai greu, totul se misca mai incet si mai cu folos....
Cerem nota! Hopa, ca sa vezi, aperitivul este taxat!
Brusc ma simt trasa pe sfoara. Ma simt furata si fututa-n cur in acelasi timp. Un sentiment aiurea....Ma uit la Flufur, dupa privire este incercata de aceleasi trairi psihice si fizice.
Da, da, i-am atras atentia ospatarasului cu moaca de fotbalist. I-am explicat ca nu se poate ca intr-un restaurant sa taxeze un aperitiv, iar in altul nu. Din acelasi lant. Politica e aceeasi pentru toti. I-am explicat ca nu bagi un aperitiv pe gat nimanui. Ca de aia am punctat la inceput ca noi NU am vrut "the snack". Ca noi am venit pentru branza de capra nu pentru paste de masline. Ca nu injuri ca o birjarita epileptica intr-un restaurant care se vrea cu pretentii.
Si-au cerut scuzele de rigoare. Un alt ospataras, grasun, cu fata de prost arogant explicandu-mi ca asta e politica restaurantului.
I-am zambit in zeflemea. Deja salata aia imi venea pe gat si vroiam sa i-o scuip intre ochi.
Va recomand in schimb bucataria turceasca. E un restaurant micutz pe Dr. Felix. E non-stop, mancare buna, fete amabile, ceai negru, aromat, din plin. Si nimeni nu se mai atinge de anusul tau. Metaforic vorbind, desigur....